Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița derulează de mulți ani diverse proiecte inernaționale care s-au dovedit benefice la nivel instituțional, deoarece schimbul de experiență și cooperarea între școlile din țările implicate au contribuit la o creștere substanțială a calității educației.
Proiectul „Local Treasures in European Context” face parte din programul Erasmus +, Acțiunea - cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene și se derulează în perioada 1 septembrie 2018 – 31 august 2020. Coordonatorul și inițiatorul proiectului este Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița, iar organizațiile partenere sunt „15 Temmuz Sehitler”, din Anadolu Lisesi, Tokat, Turcia, Liceum „Ogolnoksztalcace”, din Starogard Gdański, Polonia, și „I.S. Giovanni XXIII Cosentino”, din Marsala, Italia.
Echipa de cadre didactice care se ocupă de implementarea acestui proiect sunt: doamna profesor Cristina Lerch, coordonatorul proiectului, responsabilă, de asemenea, cu documentele, raportarea și comunicarea între parteneri, ca profesor de engleză și expert; d-l Dragoș Popa, responsabil cu activitatea TIC, cercetarea fiind susținută de cadre didactice de la trei discipline majore: istorie (doamna profesor Luciana Suru), geografie (doamna profesor Alina Wonnerth) și biologie (doamna profesor Corina Chiseliță), precum și de alți profesori și de elevii de la Colegiul Național „Mircea Eliade”.
Diseminarea și vizibilitatea proiectului sunt asigurate de doamna profesor Maria Crișan, care a îndeplinit rolul acesta și-n proiectele anterioare Comenius și Erasmus+ finanțate de UE.
Proiectul „Local Treasures in European Context” își propune să implice echipe de elevi, coordonați de profesori de diferite discipline, într-un proces educațional de descoperire, promovare și adăugare de valoare comorilor locale, toate privite din perspectiva integrării acestora în patrimoniul cultural european. Întrucât anul 2018 a fost Anul european al patrimoniului cultural, acest proiect are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul participanților din patru țări diferite asupra valorilor pe care spațiul european le are. Competențele-cheie pe care acest proiect își propune să le dezvolte sunt îmbunătățirea abilităților de comunicare în contexte internaționale, cu accent clar pe limba engleză, dezvoltarea competențelor digitale, a spiritului antreprenorial, a competențelor de învățare personală, socială și autonomă, precum și conștientizarea și exprimarea apartenenței culturale.
În cadrul activităților din proiect sunt patru domenii principale de cercetare (istorie, frumuseți naturale, arte și meserii, tradiții și bucătărie), toate concretizându-se în câteva produse finale. Datorită diverselor spații geografice și mediului istoric, fiecare partener are un avantaj distinctiv și valoros cu privire la patrimoniul cultural și comorile locale. Toate școlile implicate în proiect vor îndeplini sarcinile și activitățile comune, dar, în același timp, vor introduce un element de unicitate caracteristic culturii sau patrimoniului lor local, cum ar fi arta italiană, mănăstirile din Turcia, vânătoare de chihlimbar în Polonia, peșteri și izvoare naturale din România.
Prima reuniune de proiect a avut loc în perioada 10 - 14 decembrie 2018, în Italia, la „I.S. Giovanni XXIII Cosentino”, Marsala, unde s-a deplasat un grup de trei profesori și șase elevi de la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reşiţa. Programul reuniunii de proiect a cuprins activități axate, în special, pe identificarea unor comorile locale de importanță istorică și nu numai, pe conștientizarea acestor valori, pe mijloace de promovare a patrimoniului cultural, pe conexiunile dintre diferite culturi și valorizarea comorilor locale în contextul mai larg al Uniunii Europene.
Cea de-a doua mobilitate s-a desfășurat în Turcia, la „15 Temmuz Sehitler”Anadolu Lisesi, din regiunea Tokat, în perioada 18-22 martie 2019, unde, de asemenea, au participat două cadre didactice și șase elevi de la Colegiul Național „Mircea Eliade”. Activitățile desfășurate de școlile partenere au conturat o altă dimensiune a proiectului prin abordarea zonei tradiționale culinare, a unor dansuri specifice fiecărei regiuni. O atenție aparte s-a acordat sesiunilor de lucru în echipă și afișării rezultatelor, învățării de la egal la egal, dezbaterilor și meselor rotunde, precum și finalăzării site-ului proiectului.
În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2019 s-a desfășurat cea de-a treia reuniune de proiect care a avut loc în Polonia, la Liceum „Ogolnoksztalcace”, din Starogard Gdański, unde s-a deplasat un grup de trei profesori și zece elevi de la Colegiul Național „Mircea Eliade”, activitățile concentrându-se pe domeniul artelor și și al meseriilor.
Așadar vânătoarea de comori continuă, proiectul oferind, în plus, tuturor participanților, contextul pentru formarea de noi prietenii, pentru decoperirea unor interese comune, prin experiențe ce vor fi împărtășite în medii culturale variate.
Colegiul Național „Mircea Eliade" Reșița este dedicat continuării unei bogate tradiții de excelență în pregătirea profesională într-o lume supusă unui proces continuu de modernizare şi retehnologizare, în care educaţia şi formarea profesională iniţială au un rol esenţial pentru dobândirea de abilităţi, cunoştinţe şi atitudini necesare integrării pe o piaţă a muncii dinamică şi competitivă.
Str. Fagarașului, nr. 6 Resita Caras-Severin 320162 Romania
Telefon : +40 255 231 074, Fax : +40 255 231 074